CreditYes – nu este un IFN, atunci ce este?

Recenzia mea pentru CreditYes, un serviciu online pe care l-am folosit de mai multe ori pentru a obține împrumuturi nebancare. Ce pot spune cu certitudine este că, folosind CreditYes, un serviciu gratuit, am putut identifica un IFN în funcție de profilul meu (vârstă, nivelul și tipul veniturilor, istoricul de credit, suma dorită etc.).

Dacă nu ai timp să completezi zece formulare aproape identice la zece IFN-uri diferite, merită să încerci CreditYes măcar o dată. Eu exact din motivul acesta l-am folosit, pentru că am vrut să văd dacă un astfel de serviciu chiar îți economisește timp sau doar adaugă un pas intermediar între mine și banii de care am nevoie.

Spre CreditYes

Atenție! Banii împrumutați costă bani. Citește cu atenție prevederile contractuale înainte de a semna. Acest tip de împrumut prezintă un grad ridicat de risc financiar.

În cazul meu, răspunsul a fost mai bun decât mă așteptam. Am trimis cererea prin CreditYes, iar în loc să merg eu din site în site, am ajuns pe o pagină unde mi s-au afișat mai multe oferte de la IFN-uri diferite (vezi imaginile). Oferta principală mă trimitea spre Ferratum, iar apoi aveam o serie de alternative de la mai mulți creditori.

Din lista IFN-urilor recomandate eu am ales, pe rând, HoraCredit, CreditPrime, Avinto, Viva Credit și Acredit, IFN-uri pentru care am realizat câte o recenzie unde am explicat pas cu pas cum a fost experiența mea de creditare.

Hai să-ți explic ce se întâmplă, de fapt, după ce trimiți cererea de împrumut folosind serviciile CreditYes.

Primul lucru pe care îl vei observa este o listă de IFN-uri de unde poți alege o instituție financiară nebancară, în funcție suma de care ai nevoie, dar mai ales de dobânda pe care o vei avea de plătit.

Lista de IFN-uri afisate de CreditYes în prima parte

Lista de IFN-uri afisate de CreditYes în prima parte a paginii

După cum observi în imaginea anterioară, prima ofertă este către Ferratum, iar ulterior sunt menționate Avinto, VivaCredit, CreditPrime, HoraCredit, MAI MAI Credit, Ok Credit și Moneya.

De ce nu am ales Ferratum?

Având în vedere experiența mea anterioară cu mai multe IFN-uri, am fost destul de selectiv când am aplicat la IFN-urile respective și nu la altele. Desigur, poate că în viitor voi aplica și la celelalte, însă scopul meu a fost să verific ofertele care am crezut eu că merită încercate la momentul evaluării.

Nu am ales Ferratum din cel puțin două motive:

1) formularul de aplicare este extrem de complex (se pun o serie de întrebări și se cer o serie de documente) și

2) am aplicat în trecut la acest IFN și am fost refuzat, motivul fiind istoricul meu negativ de creditare.

În trecut am avut unele raportări la Biroul de Credit, pentru întârzieri la plată, iar în prezent scorul meu FICO încă este afectat de acele restanțe, chiar dacă au fost achitate. Totuși, istoricul negativ de credit nu m-a împiedicat să obțin un împrumut de la IFN-urile pe care le-am testat.

Pe lângă ofertele principale, CreditYes mi-a pus la dispoziție încă două opțiuni, Viaconto și Creditfix:

Opțiunile afisate de CreditYes în a doua parte a paginii

Opțiunile afisate de CreditYes în a doua parte a paginii

Ce este, de fapt, CreditYes

Cred că e important să clarific un lucru pe care foarte mulți oameni îl înțeleg greșit. CreditYes nu este un IFN, ceea ce înseamnă că nu el îți virează banii în cont și nu cu el vei încheia relația contractuală atunci când accesezi un împrumut.

!!!!!CreditYes funcționează ca un serviciu de brokeraj, adică te pune în legătură cu IFN-ul potrivit, care îți poate acorda un împrumut pe baza informațiilor pe care le-ai furnizat când ai completat formularul de aplicare și în funcție de rezultatul propriilor verificări de bonitate.

Platforma CreditYes este operată de DoAff SIA, utilizarea ei fiind gratuită pentru consumator, iar rolul site-ului este să preia cererea de împrumut, să compare ofertele unor terți și să trimită datele către anumiți parteneri financiari, care decid dacă acordă sau nu creditul. Cu alte cuvinte, CreditYes este un filtru comercial și tehnic pentru a obține mai ușor un împrumut la un IFN, nu o instituție care îți acordă efectiv împrumutul.

De aceea, recenzia mea pentru CreditYes trebuie văzută cumva diferit față de o recenzie clasică a unui IFN. În această recenzie nu evaluez un IFN pe baza metodologiei pe care am explicat-o aici, ci pun în discuție utilitatea unui broker care încearcă să te ducă mai repede la creditorul potrivit pentru profilul tău financiar.

Vizitează CreditYes.ro

Atenție! Banii împrumutați costă bani. Citește cu atenție prevederile contractuale înainte de a semna. Acest tip de împrumut prezintă un grad ridicat de risc financiar.

Cum se prezintă CreditYes pe site și ce promite în mod oficial

Pe pagina oficială, CreditYes se promovează ca un serviciu 24/7 care te poate ajuta să obții oferte pentru sume începând de la 100 lei, cu răspuns rapid și cu acces online complet. Conform celor mai recente actualizări, suma maximă acordată a crescut de la 15.000 lei la 25.000 lei, perioada de rambursare menționată este de până la 365 de zile iar condițiile de eligibilitate minime sunt cetățenie română, vârsta între 18 și 70 de ani și existența unui cont bancar pe numele solicitantului.

De asemenea, pe site se precizează în mod clar că serviciul este gratuit pentru utilizator și că ofertele finale depind de creditor și de profilul clientului.

Cum a arătat experiența mea reală cu CreditYes

În testul meu, CreditYes s-a comportat exact cum m-aș aștepta să se comporte un broker bun, prin aceea că nu m-a direcționat agresiv către o singură ofertă. Desigur, am observat că Ferratum ocupă o poziție superioară în lista lor, însă adevărul este că după ce am trimis cererea mi s-au pus la dispoziție o serie de opțiuni din care să aleg. După cum am precizat anterior, mi s-a deschis o pagină cu mai multe variante, dintre care Ferratum era plasată în față ca propunere principală, iar restul apăreau ca alternative pe care le puteam analiza imediat.

Din punctul meu de vedere, asta este partea cea mai valoroasă a serviciului. Nu faptul că îți identifică rapid împrumutul de care ai nevoie, fiindcă banii tot de la IFN vin, ci faptul că îți simplifică munca de prospectare. În loc să verifici separat Avinto, Viva Credit, CreditPrime, HoraCredit, Mai Mai Credit, Okcredit sau alte IFN-uri, îi vezi grupați în același loc și poți alege rapid cu cine vrei să mergi mai departe.

Eu am ales să testez ofertele HoraCredit, CreditPrime, Avinto și Acredit și Viva Credit, cu mențiunea că cel din urmă nu mi-a acordat un împrumut și nici nu mi-a explicat motivele pentru care am fost refuzat.

Ce pot să spun este că, folosind CreditYes, nu am regretat deloc alegerea făcută, pentru că mi-a oferit o gamă variată de opțiuni din care să aleg, fără senzația că am fost împins într-o direcție nepotrivită. Din punctul meu de vedere, acesta este marele plus al CreditYes, faptul că nu m-a obligat să aplic pentru un IFN anume, ci mi-a pus la dispoziție, într-o singură pagină, mai multe oferte adaptate profilului meu financiar.

Detalii pe CreditYes.ro

Atenție! Banii împrumutați costă bani. Citește cu atenție prevederile contractuale înainte de a semna. Acest tip de împrumut prezintă un grad ridicat de risc financiar.

De ce îmi place modelul CreditYes

CreditYes promite un proces simplu de aplicare, răspuns în câteva minute, disponibilitate 24/7 și posibilitatea de a identifica mai multe oferte potrivite fără comision pentru utilizator. Iar din termenii săi oficiali reiese în mod clar care este modelul său de business, și anume acela că nu clientul este cel care plătește platforma, ci furnizorii de credite plătesc pentru serviciul de trimitere a cererilor și datelor.

Din perspectiva mea, acest model are sens mai ales pentru două tipuri de oameni. Primii sunt cei care au nevoie de un răspuns rapid și nu vor să piardă toată ziua completând formulare separate la mai mulți creditori. Pe de altă parte, a doua categorie este formată din cei care nu știu exact ce IFN li se potrivește și preferă să vadă mai întâi cine îi preia concret, apoi să decidă. Cu alte cuvinte, deși CreditYes nu face minuni, poate reduce alergătura inutilă și te poate ajuta să obții un împrumut într-un timp mult mai scurt.

Cu toate acestea, dacă folosești CreditYes, asta nu înseamnă că brokerul îți garantează aprobarea. Pe site-ul lor există într-adevăr mult limbaj de marketing despre rapiditate, „orice istoric de credit” și oferte avantajoase, însă tot pe platformă se menționează destul de clar că termenii finali depind de creditorul ales și de eligibilitatea clientului. Cu alte cuvinte, CreditYes îți deschide mai multe uși, dar nu te poate obliga să intri prin ele și nici nu poate să garanteze obținerea unui împrumut.

Ce mi-a plăcut la CreditYes

Ce mi-a plăcut cel mai mult la CreditYes este că mi-a arătat de la bun început despre ce este vorba, ce poate face pentru mine și ce nu. Într-adevăr, nu a încercat să pozeze în creditor dacă, de fapt, este broker. Practic, după ce trimiți cererea, vezi limpede că urmează o redirecționare sau o alegere între mai multe oferte. Iar pentru mine, exact asta trebuie să facă un broker, să nu se dea mai mare decât este, ci să îți ofere o legătură rapidă către oferta care ți se potrivește.

Mi-a plăcut și faptul că nu a fost nevoie să tratez platforma ca pe o destinație finală. După ce vezi ofertele, continui procesul de aplicare direct cu instituția financiară care îți face oferta concretă și cu care vei semna contractul.

În plus, faptul că am văzut mai multe opțiuni în același loc mi-a dat un sentiment de control. Nu am avut niciun moment impresia că îmi este prezentată o singură variantă ca fiind cea potrivită, ci am realizat de la bun început că am primit o listă scurtă din care pot alege în cunoștință de cauză. Cred sincer că, pentru cineva care apreciează eficiența, acest lucru contează mai mult decât orice.

Ce nu mi-a plăcut și unde aș rămâne prudent

Nu pot să ignor faptul că serviciul CreditYes funcționează ca intermediar între tine și partenerii săi. Nu spun că ar fi neapărat un dezavantaj, însă vreau să ofer o descriere corectă a modului în care funcționează efectiv acest serviciu de brokeraj. În opinia mea, este mai bine să privești CreditYes ca pe un loc în care vezi ce variante ai la dispoziție, nu ca pe un consilier financiar 100% neutru. La final, tot tu ești cel care trebuie să citească atent contractul IFN-ului și să decidă dacă acceptă condițiile de creditare.

Mai am o rezervă și față de felul în care sunt afișate unele cifre pe site-ul lor de prezentare. Am observat că site-ul prezintă mai multe repere comerciale în zone diferite ale interfeței, iar aceste repere nu sunt perfect consistente între ele, astfel că un potențial client trebuie să își păstreze disciplina și să nu decidă pe baza headline-ului „cu 0,01%” sau „în 5 minute”. Asta deoarece, adevărul contractual nu este la broker, ci în documentele creditorului de la care vei obține în final împrumutul și cu care vei încheia o relație contractuală.

Și mai este ceva. Odată ce ai ales oferta, practic relația ta nu mai este cu CreditYes, ci cu IFN-ul către care mergi mai departe. Asta este important de știut, întrucât termenii oficiali CreditYes spun destul de clar că site-ul nu oferă el însuși împrumuturi, nu răspunde pentru conținutul site-urilor terțe și nu își asumă deciziile luate de furnizorii de credite pe baza datelor transmise. Altfel spus, brokerul îți găsește drumul, dar contractul și obligația se nasc în altă parte.

Cui i se potrivește serviciul oferit de CreditYes

Dacă ești genul de persoană care știe deja exact de unde vrea să ia un credit și nu agreează ideea de a parcurge o etapă intermediară, s-ar putea să preferi să mergi direct pe site-ul IFN-ului dorit și să aplici direct de acolo. În schimb, dacă vrei să vezi rapid cine se uită cu interes la cererea ta fără să îți bați capul cu aplicații separate, CreditYes este mult mai util decât pare la prima vedere.

Aș descrie CreditYes ca pe o ușă de intrare, nu ca pe un produs final. Pentru că exact asta este. Nu ajungi pe CreditYes ca să te împrumuți „de la CreditYes”, ci ca să vezi ce opțiuni concrete se activează pentru profilul tău financiar. Iar dacă brokerul te duce repede la oferta potrivită nevoilor tale și profilului tău, cred sincer că și-a făcut treaba.

Referitor la experiența mea, exact asta s-a întâmplat. Eu nu m-am oprit la prima ofertă propusă (Ferratum), ci am analizat cu atenție ce aveam pe ecran, am ales creditorul potrivit și am finalizat întregul proces alegând soluția care mi s-a potrivit. Din perspectiva asta, experiența mea cu CreditYes a fost una cu adevărat utilă, motiv pentru care recomand acest broker oricărei persoane care își dorește să optimizeze la maxim procesul de aplicare pentru un împrumut rapid.

Părerea mea despre CreditYes

CreditYes nu este bun sau rău în sensul clasic, pentru că nu acesta este rolul lui, ca broker de credite. Rolul lui este să preia o cerere și să o transforme într-o listă mai scurtă de opțiuni reale, adaptate atât nevoilor de finanțare ale clientului, cât mai ales profilului său financiar. Dacă îl judec după această misiune, mai exact după modul în care se ține de acest obiectiv, serviciul mi se pare unul reușit.

Totuși, nu vreau să-l laud fără rezerve, pentru că mi-ar fi plăcut să găsesc mai multă coerență în informațiile de pe site-ul oficial și mai puțin limbaj de promovare exact în locurile unde ai nevoie de date cât mai clare. În același timp, nici nu mi se pare genul de serviciu pe care să-l respingi, fiindcă, pentru un broker, lucrurile care contează cu adevărat sunt destul de concrete. Te ajută sau nu să economisești timp și te apropie sau nu de o alegere potrivită. În ceea ce mă privește, raportat la experiența mea, CreditYes a funcționat exact cum m-am așteptat.

Per total, eu cred că merită să folosești CreditYes atunci când vrei să vezi repede ce opțiuni există la mai multe IFN-uri și care dintre ele s-ar potrivi situației tale, fără să treci printr-un proces de aplicare de mai multe ori. Totuși, decizia finală nu ar trebui luată influențat de cum sună promisiunile de pe platformă, ci în funcție de ce scrie negru pe alb în contractul IFN-ului care îți acordă banii.

Ca instrument de orientare și de triere rapidă, mie mi-a fost util și mi-a lăsat o impresie bună.

Faptul că, folosind CreditYes, am ajuns mai ușor și mai rapid la IFN-urile potrivite, iar după aceea nu am simțit că am făcut o alegere greșită, spune destul de bine cât de util poate fi un broker, în practică, pentru cineva care vrea să compare atent mai multe opțiuni înainte să semneze efectiv contractul.

Vizitează site-ul oficial CreditYes

Atenție! Banii împrumutați costă bani. Citește cu atenție prevederile contractuale înainte de a semna. Acest tip de împrumut prezintă un grad ridicat de risc financiar.

Ultima actualizare: 07.04.2026